A doua constiinta – Barbu Stefanescu Delavrancea

– Unchiule Daniel, ascultati-ma, eu sunt de vina! Asprimea mea si credinta ce-ti port tie, Lucia, si casei tale! Eu sunt vinovata, fara sa vreau…
– Nu asculta Lucia, nu asculta; nu stie ce spune. Rudolph avea o stare de … avea o neurastenie grava, nu-i asa doctore Lascar?
– Unchiule Daniel, ai dreptate doar intr-o oarecare masura. Rudolph avea o stare quasi-normala; la el, viata sufleteasca era atat de absorbanta, incat incepuse sa devasteze viata organica. Rudolph era prada unei himere, unui vis. Cred ca totul a inceput atunci: urmam Medicina la Paris. Rudolph sosise acolo de cateva zile ca sa-si termine studiile juridice. Ne-am dus impreuna la Luvru.
Vizita asta la Luvru va insemna pentru Rudolph mult mai mult decat simplul fapt de a admira celebrele opere de arta din marele muzeu. Ea destepta in sufletul lui o mistuitoare pasiune, care-i va domina viata, devenind pentru el o a doua constiinta!