Cenusareasa – Fratii Grimm

A fost odata un om putred de bogat si omului astuia s-a intamplat sa-i cada nevasta greu bolnava. Si cand a simtit ca i s-apropie sfarsitul, femeia si-a chemat la capatai singurul ei copil, o fetita, si i-a spus:
– Draga mamei, orice ti s-ar intampla, cata sa fii intotdeauna buna si cu sufletul neintinat.
Acestea zicand, femeia isi mai privi o data copila si inchise ochii pentru vecie. Fetita se ducea in fiecare zi la cimitir si plangea amar la mormantul maica-sii. Cand veni iarna, zapada se asternu ca o marama alba peste mormant, iar in primavara, cand razele soarelui o topira, omul isi lua alta nevasta.
Femeia asta de-a doua isi aduse in casa cele doua fete pe care le avea. Fetele, nu-i vorba, erau frumoase, dar pe cat de luminos le era chipul, pe atat de intunecat si plin de rautate le era sufletul. Pentru fata cea vitrega incepura a curge, de-aci inainte, zile pline de amaraciune.
– Ce, proasta asta se cade sa stea cu noi in odaie? o bruftuluira fetele. Cine vrea sa manance n-are decat sa munceasca! La bucatarie cu ea, ca acolo i-e locul!
Ii luara straiele ei cele frumoase si-o imbracara c-o vechitura de rochie cenusie si o incaltara cu niste papuci de lemn.