Harriet Beecher Stowe – Coliba unchiului Tom – Capitolul 22

Iarba se vestejeste, floarea se ofileste

Zi cu zi se scurge viata noastra, a tuturor; asa trecura pe nesimtite doi ani si pentru prietenul nostru Tom. Desi era despartit de cei dragi, desi se gandea mereu cu dor la tot ce lasase in urma, nu se simtea totusi niciodata nenorocit, caci harpa sufletului omenesc e atat de mestesugit alcatuita, incat numai o lovitura care i-ar rupe dintr-o data toate coardele ar putea sa-i nimiceasca orice putinta de vibrare.
Tom citea in camera lui o carte despre cineva “care invatase sa fie multumit in orice imprejurare”. I se parea o doctrina buna si inteleapta, care se potrivea de minune cu propria lui viata.