Ioan Slavici – Mara – Capitolul 18 – Blestemul casei

Se deprinde omul cu toate, si Mara se deprinsese si ea a nu-si vedea fata, care era numai aci peste Muras. Vedea in toate zilele casa in care o stia adapostita si afla in toate zilele, fie de la Talia, fie de la altcineva, ce face si cum ii merge. Asa trebuia sa fie si altfel nu se putea. Se infipsese in mintea Marei gandul ca fata ei are in cele din urma sa-l paraseasca pe neamt, si cu cat mai singura o lasa, cu atat mai curand ajungea sa-l paraseasca. De aceea Trica n-avea nici el sa mearga pe la dansa: toti trebuiau s-o paraseasca, pentru ca, vazandu-se singura, sa-si vie in fire.