Mihail Sebastian – Accidentul 01-05

Nu-si dadea seama cat timp trecuse. Cateva secunde? Cateva lungi minute?
Nu simtea nimic. Auzea in jurul ei voci, pasi, chemari, dar totul surd si cenusiu, ca un fel de pasta sonora, din care numai uneori se desprindea cu o subita claritate un clopot de tramvai sau un strigat, pentru ca imediat sa reintre in aceeasi rumoare stinsa.
“Va sa zica un accident”, gandi ea foarte calm, aproape cu indiferenta.
Gandul nu-i destepta nicio alarma, nicio graba. Avea foarte vag impresia ca trebuie sa fie lungita pe jos, langa trotuar, cu capul in zapada, dar nu incerca sa faca nicio miscare.